Un vis... de criza.

În mintea mea, vârsta de 40 de ani produce niște ecouri foarte... derutante. Suna așa, ca un moment de apogeu după care nu-mi rămâne decât să aștept începerea declinului, în primul rând în plan fizic. În aceste condiții, resimt un disconfort destul de puternic când mă gândesc că, peste mai puțin de o lună și jumătate, ajung la acest prag dincolo de care așteptările mele legate de viitor ar urma să se redefinească în coordonate mai mult defensive decât ofensive. Mă uit în jurul meu și văd oameni care, la 40 de ani, au deja fire albe în cap, riduri, o anumită oboseală imprimată pe față și în atitudinea corporală... și nici imaginea mea nu este departe de aceste trăsături. Fără să mai lungesc vorba, să o spun p-aia dreaptă: nu este nici pe departe o aniversare pe care să o aștept cu prea mare bucurie.

Și totuși, parca nu prea am chef de stări de resemnare. Deși am 40 de ani, dacă privesc în urmă îmi dau seama că am avut și momente mai grele. Acum 6 ani, la doar 33-34 de ani, aveam 102 kg, eram ultra-sedentar și trăiam în cel mai nesănătos stil din toată istoria mea de până acum. Dacă urcam pe jos cele 3 etaje până la apartamentul în care stau, deja îmi dădeam sufletul și trebuia să fac una-două pauze de scuipat plămânii afară. Dacă mergeam pe jos mai mult de o jumătate de oră, următoarele zile aveam febră musculară la picioare. Iar mentalul meu era la pâmânt: îmi imaginam că este începutul sfârșitului, că nu aș mai fi în stare de nimic mai mult față de acel stadiu iar resemnarea mă ținea țintuit în acel ritm ucigător. Cu toate acestea, 10 luni mai târziu eram cu 22 de kg mai ușor și parcurgeam un traseu montan în jumătate din timpul trecut pe indicatoarele turistice. Și niciodată, de atunci până acum, nu am mai ajuns în acel stadiu de prăbușire, deși am mai avut momente proaste. 

Acum, în pragul vârstei de 40 de ani, mă gândesc la faptul că aș putea mai mult decât sunt acum. Există lucruri după care am tânjit și nu le-am realizat. Dar mai mult ca orice, îmi doresc să întâmpin acest moment al trecerii pragului de 40 de ani cu fruntea sus, pregătit să pun în practică acel model de existență la care de foarte multe ori nici nu am îndrăznit să visez. Vreau, și știu că pot, să îmi valorific tot potențialul de energie pe care îl poate deține un om complet sănătos și cu un stil de viață performant. Vreau, mai mult ca oricând, să fac performanță în plan personal, să adopt cel mai sănătos și echilibrat stil de viață pentru a mă bucura pe deplin de tot ceea ce poate oferi mai frumos această vârstă a maturității depline. Vreau să le ofer copiilor mei un model de viețuire care să-i inspire în sens pozitiv și să reprezinte pentru ei un exemplu care să contrabalanseze toate tentațiile nocive care ne bombardează permanent și a căror asimilare ne deteriorează viața și sănătatea.

De câteva săptămâni mă lupt cu adoptarea unui regim alimentar fundamental îmbunătățit față de cel de până acum care, deși era cu mult mai sănătos decât cel de până acum 2 ani, tot mai avea carențe. Mă adaptez unei alimentații mult mai naturale și dătătoare de energie și sănătate. De asemenea, de câteva luni, în mod progresiv, am început să practic sport în mod intensiv, preponderent exerciții cardio din ce în ce mai grele și intense iar surplusul ponderal a început să se topească de la o zi la alta, văzând cu ochii. Însă visul meu pentru acest moment al existenței mele, cadoul pe care doresc să mi-l ofer pentru sărbătoarea trecerii pragului de 40 de ani, este ceva ce nu am făcut toată viața mea deși de foarte multe ori am tânjit după asta: să particip la un maraton montan. Nu, nu sunt atât de inconștinent încât să-mi propun acest obiectiv pentru acest an... ar fi prea repede. Însă la anul, da. În 2015 vreau să particip la o astfel de competiție pe care să o închei pe picioarele mele. Acesta este visul meu. Deja programul de pregătire fizică pe care îl urmez este circumscris acestui obiectiv și mă voi pregăti intens pe parcursul viitoarelor 12 luni pentru această performanță. Și știu că, dacă voi reuși, acela va fi doar începutul. Pentru că voi continua să urc pe munte și să alerg mulți ani de acum încolo.

Alergarea, în general, și maratonul montan, în special, vor fi pentru mine nu neapărat un scop în sine, ci mai degrabă testul permanent și unitatea de măsură a viabilității regimului și stilului de viață pe care încep să-l adopt de acum încolo, bazat pe mult sport și pe o alimentație foarte sănătoasă, preponderent vegană și rawvegană de care deja mă simt din ce în ce mai atașat. Sunt convins că un asemenea regim și stil de viață va face ca vârsta calendaristică să fie complet defazată față de cea fiziologică și psihologică. Nu am decât să încerc și, mai ales, știu că nu am nimic de pierdut dacă încerc, așa încât dau curs acestei mari provocări iar experiența aceasta vreau să o împărtășesc tuturor celor din jurul meu pentru că am convingerea că ea va fi utilă și va reprezenta un exemplu pe care îl vor mai urma și alții.